Anul acesta am observat un lucru care mi s-a părut, la prima vedere, contraintuitiv: departamentele de HR par mai puțin entuziasmate de coarda de rapel și de paintball, și tot mai interesate de ateliere unde oamenii nu fac altceva decât să se plimbe prin oraș cu telefonul în mână și să facă poze.

Am întrebat câțiva oameni din HR ce se întâmplă și răspunsul a fost aproape identic de fiecare dată: bugetele sunt analizate mai atent, iar activitatea trebuie să lase ceva în urmă, nu doar o zi de amintiri plăcute care se evaporă până luni.

Revista Biz scria recent că programele de teambuilding au devenit o constantă în strategia companiilor românești, dar că accentul s-a mutat de pe „ieșirea de o zi” pe experiența care chiar schimbă ceva în modul în care oamenii lucrează împreună.

Companiile din retail, IT, banking sau beauty organizează tot mai des evenimente în oraș, fără deplasări lungi și fără costuri de cazare, cu focus pe activități care dezvoltă o competență concretă, nu doar pe distracție de dragul distracției.

Exact în acest gol s-au strecurat atelierele de fotografie cu telefonul, și, spre surprinderea mea, motivul principal pentru care sunt căutate nu ține de latura artistică, ci de una foarte practică: la finalul zilei, compania rămâne cu conținut pe care chiar îl poate folosi.

Ce se schimbă, de fapt, față de teambuildingul clasic

La un curs de cățărare pe coardă sau la un joc de tip „escape room”, experiența se termină în momentul în care participanții pleacă acasă. Rămân niște poze făcute de organizator, de multe ori rigide, cu toată lumea aliniată și zâmbind la comandă, genul de imagine pe care nimeni nu o mai deschide după ziua respectivă.

La un atelier de fotografie cu telefonul, mecanismul e altul. Oamenii sunt împărțiți pe echipe mici, primesc un brief simplu (de exemplu, să surprindă „o zi din viața echipei” sau „un produs, altfel decât în catalog”) și au la dispoziție exact instrumentul pe care îl au deja în buzunar.

Nu există bariera echipamentului scump, nu există „eu nu mă pricep, nu am aparat”, pentru că, statistic, majoritatea fotografiilor din lume oricum se fac deja cu telefonul.

Conform datelor centralizate de Photutorial, telefoanele mobile reprezintă aproximativ 92-94% din totalul fotografiilor realizate global, iar zilnic se fac în jur de 5 miliarde de poze doar de pe mobil.

Chiar și fotografii profesioniști recunosc trendul în viața personală: potrivit acelorași analize de piață, aproape două treimi dintre ei folosesc telefonul pentru mai mult de jumătate din pozele proprii, deși pentru munca plătită încă preferă echipamentul dedicat.

Practic, telefonul nu mai e un instrument „de amatori” — e principalul instrument fotografic al momentului, chiar dacă pentru proiectele profesionale rămâne, deocamdată, o alternativă secundară.

Diferența reală, spun cei care au trecut prin astfel de ateliere, nu e tehnică, ci de proces. Când o echipă trebuie să decidă împreună cadrul, unghiul, lumina și „povestea” pe care o spune o imagine, se activează exact genul de colaborare pe care teambuildingul clasic încearcă să-l simuleze artificial prin jocuri.

Doar că aici rezultatul nu e un scor la finalul unui joc, ci o imagine concretă, pe care echipa a construit-o împreună de la zero.

De ce contează pentru companie, nu doar pentru angajați

Aici intervine partea mai puțin vizibilă, dar cea care convinge de fapt bugetele: conținutul rezultat ajunge, de multe ori, direct în comunicarea externă a companiei, pe LinkedIn, în materialele de recrutare, în comunicările interne.

Și tocmai aici stă un avantaj pe care puține companii îl exploatează conștient.

Potrivit datelor LinkedIn Talent Solutions despre employer branding, materialele autentice — poze din activitatea reală a echipei, nu fotografii de stock sau ședințe foto regizate — generează semnificativ mai multă interacțiune decât conținutul „corporate” clasic.

Companiile care investesc constant în employer branding autentic înregistrează, potrivit acelorași date, o rată de răspuns la mesaje cu până la 31% mai mare și un cost per angajare redus cu până la 43% față de companiile care nu fac asta.

Un atelier de fotografie cu telefonul produce exact genul de material care alimentează acest tip de comunicare: poze cu oameni reali, în momente reale, fără aerul „pus în scenă” pe care candidații îl recunosc instant și îl resping instant.

Practic, compania plătește o singură activitate și rămâne cu două rezultate: o zi de echipă cu adevărat colaborativă și un set de conținut vizual pe care marketingul sau HR-ul îl pot folosi luni de zile după aceea, de la postări de recrutare până la materiale despre cultura organizațională.

Ce ar trebui să ceri, de fapt, de la un astfel de atelier

Am vorbit cu câțiva oameni care au organizat sau au participat la cursuri foto de teambuilding și mi-au atras atenția asupra unui lucru simplu, dar ignorat frecvent: nu orice „sesiune foto cu telefonul” e, de fapt, un atelier bine construit.

Diferența dintre o activitate memorabilă și o oră pierdută stă în câteva detalii concrete.

Primul lucru de verificat e cine ține atelierul. Nu e nevoie de un fotograf profesionist care predă tehnică de studio, dimpotrivă, cei mai buni traineri pentru acest tip de activitate sunt oameni obișnuiți să lucreze atât cu compoziția, cât și cu grupuri, capabili să explice pe limba tuturor de ce o imagine „funcționează” și alta nu, fără jargon inutil.

Al doilea lucru e structura zilei. Un atelier bun nu înseamnă doar „ieșiți și faceți poze”, presupune un brief clar la început, o parte de teorie scurtă și aplicată (lumină, cadraj, poveste), timp de lucru pe echipe și, esențial, o sesiune de feedback la final, în care participanții își prezintă unii altora rezultatele.

Cei care organizează astfel de ateliere observă, la rândul lor, că activitățile urmate de o rundă structurată de feedback sunt cele care lasă cu adevărat o impresie și generează cereri de repetare din partea echipelor.

Al treilea lucru, poate cel mai neglijat, e livrabilul final. Merită să întrebi din start ce se întâmplă cu fotografiile după atelier, cine le selectează, în ce format ajung la companie, dacă există și o variantă „highlight” gata de folosit pentru comunicare internă sau externă.

O activitate care se termină doar cu amintiri e drăguță; una care se termină și cu un set de conținut utilizabil e o investiție.

Un ultim aspect pe care merită să-l lămurești din start e cine deține drepturile asupra pozelor rezultate. Unele ateliere includ implicit dreptul companiei de a folosi materialul pentru comunicare, altele nu — și e o discuție mult mai simplă de purtat înainte de eveniment decât după.

Nu e despre a deveni fotograf, ci despre a privi altfel

Ce mi s-a părut cel mai interesant, discutând cu oameni care au trecut prin genul acesta de experiență, e că nimeni nu iese de acolo simțindu-se „învățat să fotografieze” în sensul tehnic strict.

Ce se schimbă, de fapt, e felul în care privesc, pentru câteva ore, spațiul din jurul lor: colegul de lângă ei, biroul în care lucrează în fiecare zi, produsul pe care îl vând de luni de zile fără să se mai uite cu adevărat la el.

Iar asta, în fond, e mai aproape de definiția reală a unui teambuilding reușit decât orice parcurs cu obstacole: o echipă care se uită, pentru o zi, la ceva cunoscut cu ochi noi, împreună.

Pentru companiile din București care iau în calcul acest format pentru anul următor, o resursă utilă pentru documentare este ContentLab, care organizează ateliere de fotografie cu telefonul dedicate special echipelor și evenimentelor corporate, gândite ca alternativă concretă la teambuildingul clasic.

Dincolo de rezultatul vizual, rămâne un lucru simplu de reținut pentru orice HR care evaluează opțiuni pentru bugetul anului viitor: un teambuilding care produce și conținut, nu doar amintiri, e mult mai ușor de justificat în fața conducerii, și, mai important, e mult mai ușor de repetat, pentru că efectul lui se vede și după ce echipa s-a întors la birou.